Elina Svitolina s-a abținut cu greu să nu plângă la conferința de presă de după partida cu belgianca Elise Mertens, cea care a eliminat-o pe ucraineancă în două seturi, scor 6-4, 6-0, în doar 73 de minute.
Elise Mertens (37 WTA) a produs surpriza la Melbourne și a aajuns pentru prima dată într-o semifinală a unui Grand Slam. Învinsă, Svitolina a a ajuns la conferința de presă, unde a încercat să explice ce s-a întâmpla în fața aversarei.
Vizibil afectată și neliniștitiă, ucraineanca și-a găsit cuvintele cu greu: „Astăzi a fost foarte dificil. Din punct de vedere fizic nu am fost pregătită să joc cel mai bun tenis al meu. Elise este o jucătoare foarte bună, iar astăzi a fost mult mai în meci. Nu m-am putut descurca.
Am avut probleme de sănătate încă de la începutul turneului. Astăzi nu m-am simțit bine. Am simțit dureri la șold încă din timpul finalei de la Brisbane. Nu mă durea constant, erau momente și momente. Astăzi a fost una dintre zilele mai puțin bune. Nu trebuie să dau vina pe asta. Îi acord toate creditele lui Elise. A făcut un meci foarte bun”, a declarat Svitolina la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER